În atenția turiștilor care vor să viziteze Casa memorială Crișan
CASA MEMORIALĂ CRIȘAN ESTE DIN NOU VIZITABILĂ
După un amplu proces de restaurare și conservare început din martie 2017, Casa Memorială Crișan este din nou vizitabilă. În urma implementării unui proiect finanțat din fonduri europene, celebrul obiectiv turistic își deschide din nou porțile după următorul program:
Luni – vineri de la orele 09:00 la 16:00
Sâmbătă – duminică de la orele 09:00 la 14:00
Pentru programare vizitare sunați la aceste numere de telefon:
Rus Dorina 0761 620 783
Manea Mihaela 0737 980 815
Primăria Ribița 0254 683 791
Noutăți
1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei, sărbătorită la Ribița
Ziua Națională a României este un prilej de bucurie și emoție profundă pentru toți românii, care gândesc și simt românește.
La Ribița, am sărbătorit această zi importantă într-un mod inedit, într-o manieră în care nu s-a mai sărbătorit până acum. Primăria și Consiliul Local Ribița, prin primarul Faur Ioan, a lansat o invitație pentru toți cetățenii comunei spre a participa la acest eveniment. Astfel, în această zi de duminică, sub cerul albastru, desprins parcă din culorile tricolorului, într-o zi în care și soarele se bucurase odată cu noi, ne-am adunat, cu mic cu mare, în centrul comunei, într-un număr frumos, de aproximativ 300 de persoane.
Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului National al României, însoțit de glasurile puerile ale elevilor Școlii Gimnaziale „Preot Iosif Comșa Ribița”. Apoi, primarul comunei a evocat câteva cuvinte despre importanța Unirii înfăptuite la 1 Decembrie 1918, de la Alba-Iulia. A urmat un tedeum susținut de un sobor de preoți de la Mănăstirea Crișan, în frunte cu starețul mănăstirii, părintele Spiridon, acest moment fiind, de asemenea unul impresionant. Au fost înălțate rugăciuni pentru țara noastră, pentru poporul român și pentru cei care ne conduc. După slujba religioasă, am încins Hora Unirii pe esplanada din fața primăriei, dupa care cei prezenți au fost serviți de organizatori cu vinars, cu vin fiert, cozonac si nelipsita fasole cu ciolan și cu cârnați. Evenimentul a fost la superlativ, într-o atmosferă impresionantă. Cuvintele de satisfacție și mulțumire din partea cetățenilor, pentru această manifestație, nu au întârziat să apară.
Mulțumim tuturor celor care au participat la acest eveniment și celor care s-au implicat pentru întreaga organizare.
La mulți ani, România!
La mulți ani, români!
Centrul de Informare și Promovare Turistică Ribița la Ediția de Toamnă a Târgului de Turism al României de la Romexpo
Centrul de Informare și Promovare Turistică Ribița la Ediția de Toamnă a Târgului de Turism al României de la Romexpo
În perioada 14-17 noiembrie, a avut loc la București, cea de a 42-a ediție a Târgului de Turism al României, fiind unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din domeniu, oferind un bun prilej pasionaților de călătorii, să consulte ofertele puse la dispoziție de expozanți.
La invitația Agenției de Dezvoltare Economica a județului Hunedoara, Centrul de Informare și Promovare Turistică Ribița și-a prezentat obiectivele turistice din comună, prin prezența la acest eveniment de mare amploare.
Sute de persoane au fost prezente, dornice să afle cât mai multe lucruri despre locurile din județul nostru.
Totodată, județul Hunedoara a lansat aplicația Discover Hunedoara care cuprinde obiective turistice, gastronomie, locuri de cazare și adrese utile, care au scopul de a pune la dispoziția celor interesați, cât mai multe informații și oportunități pentru dorința de explorare și cunoaștere a reperelor turistice din județ.
Vă invităm sa descărcați aplicația, unde veți descoperi și alte lucruri interesante despre județul Hunedoara. În aplicatie veți regăsi obiectivele turistice din comuna Ribița.
Sute de interacțiuni cu turiștii veniți la standul nostru și tot atâtea materiale informative distribuite, gânduri încurajatoare, toate ne-au confirmat direcția bună din acești ultimi ani de activitate continuă a promovării comunității noastre.
Tot la acest târg, GAL „Țara Zarandului”, din care face parte și comuna Ribița s-a prezentat cu o ofertă de 4 zile în Țara Zarandului.
Multumim primariei Ribita si d lui primar Faur Ioan pentru sprijinul si sustinerea in deplasarile la targurile care au loc anual, pentru promovarea comunei.
Centrul de Informare Turistică vă recomandă:
_________________________________________________________________
Obiective turistice de pe teritoriul comunei Ribița
Centrul Local de Informare Turistică din satul Crișan are ca misiune promovarea Comunei Ribiţa ca valoare culturală, istorică, economică şi religioasă în context european. Centrul de Informare Turistică asigură legatura indispensabilă a zonei cu turistii, realizând informarea cât mai obiectivă şi completă a acestora, precum şi activitatea de promovare a Ţării Zarandului ca destinaţie turistică prin toate mediile disponibile. Centrul de Informare Turistică oferă toată gama de informaţii necesare unui turist: cazare, transport, obiective de vizitat, monumente şi atracţii turistice, oferte ale operatorilor locali, excursii, tururi, programe şi evenimente ale comunităţii locale, harţi, pliante, broşuri atât proprii, cât şi ale agenţilor economici din turism. Centrul de Informare Turistică este, pentru turiştii străini şi români, locul efectiv de pornire în cunoaşterea şi vizitarea Ţării Zarandului. Acest Centru a luat fiinţă în anul 2014 şi funcţionează într-o clădire independentă, recent renovată, situată în Comuna Ribiţa, sat Crişan.