Despre comuna Ribița

Comuna Ribiţa face parte din Ţara Zarandului sau Ţara Moţilor Crişeni, cum mai este cunoscută această zonă, care se întinde de la izvoarele Crişului Alb şi până departe către Gurahont şi Hălmagiu. Frumuseţea şi varietatea cadrului natural din satele comunei Ribiţa, bogaţia şi originalitatea creaţiei oamenilor sub toate aspectele de la istorie, arhitectură şi pâna la folclor, arta populară, credinţe, datini şi obiceiuri, se constituie într-o ofertă deosebit de atractivă pentru orice turist care iubeşte natura şi oamenii.

PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ

Prima atestare documentară a localităţii Ribiţa datează din anul 1369, prin documentul care îi confirma lui Neacşa Teodor, stăpânirea asupra satelor Ribiţa, Mesteacănul de Sus şi de Jos si Tertfala (Ţebea). Neacşa Teodor era tatăl cneazului Vladislav, viitorul ctitor al bisericii de la Ribiţa.

La 1439 sunt atestate satele Vaca (Crişan), Juncu şi Uibăreşti. Referitor la satul Junc, de remarcat este faptul că iniţial (până la începutul sec. XX) a fost doar un singur sat cu acest nume, iar din anul 1964 numele satelor Juncu de Sus si Juncu de Jos au fost schimbate în Dumbrava de Sus şi, respectiv, Dumbrava de Jos. Satul Ribicioara este amintit într-un document din anul 1441.

În Ţara Zarandului, ca de altfel în întreaga Transilvanie, s-au păstrat mult timp după cucerirea acesteia de către maghiari, instituţii administrativ teritoriale româneşti. La începutul evului mediu, documentele menţionează fără însă a ne da multe detalii, existenţa în cadrul comitatului Zarandului a opt districte româneşti, din care şase sunt pomenite într-o diplomă din 1390: Hălmagiu, Căpâlna, Vârfurile, Izvorul Crişului, Araneag şi Cladova.

La 1404 este amintit districtul Crişului Alb, pentu ca în 1441 să fie menţionat şi districtul Ribiţa (districtus Ribicza).

Districtele româneşti zărăndene se bucurau de relativă autonomie din punct de vedere militar şi mai ales judiciar. Uneori, obştile în frunte cu cnezii şi voievozii lor refuză îndeplinirea unor obligaţii feudale, invocând vechile libertăţi.

În urbariul Cetăţii Siria din 1525 sunt amintite satele Crişan şi Ribicioara, cu familiile de iobagi care făceau parte din marele domeniu al acesteia. În decursul evului mediu satele comunei Ribiţa au trecut în proprietatea diverşilor stăpâni feudali, începând cu acei cnezi de Ribiţa, ctitori ai bisericii, Vladislav şi Miclăuş şi a succesorilor lor, nobilii din familiile Ribiczei şi Nemeş.

     Comuna Ribiţa a fost teatrul unor importante evenimente în timpul Răscolei ţăranilor români de la 1784 din Transilvania, de sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan. Cel de-al treilea conducător al răscoalei – Crişan – s-a născut în anul 1732, în satul Vaca, sat care astăzi îi poartă numele. Viitorul conducător al răscoalei se numea Gheorghe Marcu, dar după ce s-a căsătorit în satul Cărpiniş (satul lui Cloşca), a primit supranumele de Crişan, după locul său de origine, de pe Crişul Alb. În tinereţe servise ca soldat în regimentul Gyulay, fapt ce îl va ajuta mult în timpul Răscoalei de la 1784, la aceasta adăugându-se şi calităţile sale, Crişan fiind robust, energic, activ şi curajos. Crişan va fi cel care va contribui decisiv la declanşarea răscoalei.

RIBIŢA – UN VALOROS SIT ARHEOLOGIC

În satul Ribicioara, în Peştera de la Gaura Cizmei, în masivul Grohot au fost descoperite materiale arheologice care aparţin paleoliticului şi epocii medievale. Pe pereţii peşterii se află desene incizate din perioada medievală (Avenul cu incizii). Tot în apropierea satului Ribicioara, la 3 km, în punctul La Caramizi au fost descoperite materiale ceramice care aparţin culturii Coţofeni1, din grupul cultural Şoimuş, din epoca timpurie a bronzului.

În hotarul localităţii Ribiţa s-au descoperit urme arheologice de exploatare a aurului în epoca romană (mine şi cariere) şi în cea medievală. Urme mai vechi, fragmente ceramice hallstattiene2 au fost descoperite cu ocazia săpăturilor efectuate pentru cunoaşterea bisericii “Sf. Nicolae” din Ribiţa. Un tezaur medival format din monede de argint (414 piese – sec. 15-16) a fost descoperit pe Dealul Şarba, din nord-estul localităţii Ribiţa.

1 Cultura Coţofeni – Cultură din perioada de tranziţie de la eneolitic la epoca bronzului, denumită astfel după aşezările descoperite în comuna Coţofenii din Dos (jud. Dolj), având o largă arie de răspandire (V Munteniei, Oltenia, NV Bulgariei, NE Serbiei, interiorul arcului carpatic, Banat şi Crişana – cu excepţia zonelor joase, sudul Maramuresului).

2 Perioada Hallstatt – Numele convenţional al primei perioade a fierului, denumită astfel după localitatea cu acelaşi nume din Austria. Aceasta cuprinde intervalul de timp dintre secolele al XII-lea şi V-lea î.Hr.