Zi istorică la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” Ribita 

Parohia ortodoxă Ribița cu sprijinul Episcopiei Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria și Consiliul local Ribița, au organizat astăzi, 25 august 2024, un eveniment religios deosebit: Resfințirea Bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” Ribița.

 

 

 

 

Biserica, construită în anul 1417 este înscrisă in Patrimoniul European al Monumentelor Istorice, ctitoria cnezilor ribițeni Vladislav si Miclăuș.

A fost declarată monument istoric datorită vechimii și picturii ce se păstrează și care aruncă o lumină neașteptată și prețioasă asupra istoriei, spiritualității și culturii românești.

Biserica a fost restaurată, conservată și consolidată, iar lucrările au fost realizate printr-un proiect finanțat din fonduri europene.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sărbătoarea a debutat cu rânduiala bisericească, Slujba de Târnosire și a continuat cu Sfânta Liturghie săvârșite de Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

La această zi de sărbătoare și importanță religioasă au luat parte și s-au rugat peste 600 de credincioși, veniți din toate comunele învecinate din județul nostru, precum și din alte județe.

După rânduiala bisericească și cuvântul de învățătură dat de Preasfințitul Părinte Nestor, părintele paroh, Perța Alin Constantin a fost ridicat în rangul onorific bisericesc de „Iconom”, pentru activitatea sa pastorală.

De asemenea, primarul comunei Ribița, Faur Ioan a primit în semn de apreciere și mulțumire, un Act de Cinstire cu cea mai înaltă distincție „Crucea Episcopiei Devei și Hunedoarei” pentru credința și dragostea arătată față de biserica ortodoxă.

Act de cinstire a fost acordat și viceprimarului Virgil Nicolae Dobrin, în semn de mulțumire pentru buna colaborare în implementarea acestui proiect.

Acte de cinstire au fost oferite și teologilor și epitropilor din parohia Ribița : Dușan Viorel Marcu, Țârț Ionel Mihai, Stanciu Ion Emil, Niță Vasile Marius, Cimpoaie Mircea, Seikei Daniela Adriana și enoriașilor Iusco Grigore și Golda Adrian.

Primarul Faur Ioan a ținut un discurs prin care a mulțumit tuturor celor implicați în realizarea acestui proiect de mare cinste și bucurie sufletească pentru comunitatea locală.

În semn de mulțumire și recunoștință pentru ducerea la bun sfârșit a acestei realizări de suflet, primarul Faur Ioan a acordat diplome celor care au contribuit la înfăptuirea acestui proiect.

Pentru dragostea creștinească, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcop al Devei și Hunedoarei, a primit Titlul de „Cetățean de onoare al comunei Ribița”.

De asemenea, Părintele Perța Alin Constantin a primit Diplomă de Excelență pentru colaborarea deosebită și grija arătată comunității noastre.

În semn de mulțumire și respect dna Arh. Ing. Târșoagă Aurora a fost distinsă cu Diplomă de Excelență, pentru contribuția importantă avută în realizarea acestui proiect.

Mulțumiri și recunoștință se aduc dlui Ing. Ec. Lețiu Mircea- Gheorghe, administrator al SC Euras SRL, din Satu Mare și a întregii sale echipe pentru activitatea desfășurată în restaurarea, conservarea și consolidarea lăcașului de cult.

Diplomă de Excelență a fost acordată dlui Pârvulescu Sorin – pictor restaurator- pentru conservarea și punerea în valoare a picturilor murale din interiorul bisericii.

Pentru servicii de consultanță și pentru activitatea desfășurată s-au acordat Diplome de Merit dlui Costina Sorin, precum și dnei Popa Monica.

Mulțumiri și recunoștință aducem tuturor cetățenilor comunei pentru întreg sprijinul acordat bisericii și pentru buna organizare a acestui moment înălțător.

Mulțumim celor care au răspuns invitației noastre, dnei Ministru Natalia Intotero,dlui președinte al Consiliului Județean Hunedoara, Nistor Laurențiu, dlui Cazacu Florin, primarul municipiului Brad, dlui Filip Cosmin, secretarul general al PSD Hunedoara și dlui Comandant locotenent colonel Bucur Flavius Alexandru.

Lansare de carte – Comuna Ribița în secolul XXI

În data de 23 august, Primăria și Consiliul local al comunei Ribița, în parteneriat cu Biblioteca județeană „Ovid Densușianu” Hunedoara-Deva a organizat un eveniment cultural deosebit, lansarea albumului monografic „Comuna Ribița în secolul XXI „, autor Liviu Lazăr.

Evenimentul a avut loc la Căminul cultural „Ioachim Lazăr”, cu începere de la ora 17:00, unde au participat aproximativ 150 de oameni, din toate satele comunei.

Monografia prezintă realizările edilitar-gospodărești, culturale și spirituale, din toate satele aparținătoare comunei, înfăptuite prin muncă, implicare, perseverență și devotament, de către primarul Faur Ioan, în cei 20 de ani de activitate în administrația locală.

În semn de mulțumire și recunoștință s-au oferit diplome celor care au făcut posibilă realizarea acestei lucrări, venită ca o completare a monografiei scrisă de regretatul istoric Ioachim Lazăr și căruia, pe această cale, îi aducem un omagiu, Dumnezeu să-l odihnească în pace.

Pentru buna colaborare, contribuția remarcabilă și pentru profesionalism s-au înmânat Diplome de Excelență, astfel:

  • D.lui Sebastian Bara, Managerul Bibliotecii Județene „Ovid Densușianu” Deva
  • D.lui Liviu Lazăr, profesor și autor al albumului monografic
  • D.nei Popa Paulina, poet și administrator al Editurii „Emia”

Diplomă de Excelență s-a acordat și dnei Dușan Monica – Cecilia pentru întreaga activitate desfășurată pentru comuna Ribița.
♦ De asemenea, dl Mateș Petru – meșter popular – Tezaur Uman Viu – a primit aprecierea și recunoașterea noastră prin acordarea unei Diplome de Excelență.
♦ Poet popular și iubitor al tradițiilor și obiceiurilor strămoșești, dnei Cornelia Neaga i s-a înmânat Diplomă de Merit în semn de apreciere și admirație pentru creațiile populare.
♦ Cititor fidel al Bibliotecii Comunale Ribița, dlui Obădău Florin-Viorel i-a fost acordată Diplomă de Fidelitate.

Le mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă realizarea și desfășurarea acestui eveniment cultural cu mare încărcătură emoțională pentru întreaga comunitate.

Mulțumim dlui Bara Sebastian, dlui Liviu Lazăr, dnei Popa Paulina, fotografului Gabor Alin și a tuturor celor implicați în realizarea acestei veritabile cărți de vizită a comunei Ribița.

Mulțumim, de asemenea și celor care au răspuns invitației noastre:

  • D.lui Jurca Horia Flavius, Primarul comunei Blăjeni
  • D.lui Oprișa Florin, Viceprimarul municipiului Brad
  • D.lui Polvrea Gelu, Viceprimarul comunei Crișcior
  • D.lui Urdea Gheorghe, viceprimarul comunei Baia de Criș
  • D.lui General Vasile Bârea
  • Părintelui Stareț Nifon – mănăstirea Crișan
  • Părintelui Perța Alin Constantin – parohia Ribița.

Totodată, mulțumim tuturor cetățenilor comunei Ribița care au luat parte la acest moment deosebit.

Comunicat din partea Primăriei Ribița

CASA MEMORIALĂ CRIȘAN ESTE DIN NOU VIZITABILĂ

După un amplu proces de restaurare și conservare început din martie 2017, Casa Memorială Crișan este din nou vizitabilă. În urma implementării unui proiect finanțat din fonduri europene, celebrul obiectiv turistic își deschide din nou porțile după următorul program:

Luni – vineri de la orele 09:00 la 16:00
Sâmbătă – duminică de la orele 09:00 la 14:00

Pentru programare vizitare sunați la aceste numere de telefon:
Rus Dorina 0761 620 783
Manea Mihaela 0737 980 815
Primăria Ribița 0254 683 791

1 Decembrie Ziua Nationala a Romaniei, sărbătorită la Ribița

Ziua Națională a României este un prilej de bucurie și emoție profundă pentru toți românii, care gândesc și simt românește.

La Ribița, am sărbătorit această zi importantă într-un mod inedit, într-o manieră în care nu s-a mai sărbătorit până acum. Primăria și Consiliul Local Ribița, prin primarul Faur Ioan, a lansat o invitație pentru toți cetățenii comunei spre a participa la acest eveniment. Astfel, în această zi de duminică, sub cerul albastru, desprins parcă din culorile tricolorului, într-o zi în care și soarele se bucurase odată cu noi, ne-am adunat, cu mic cu mare, în centrul comunei, într-un număr frumos, de aproximativ 300 de persoane.

Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului National al României, însoțit de glasurile puerile ale elevilor Școlii Gimnaziale „Preot Iosif Comșa Ribița”. Apoi, primarul comunei a evocat câteva cuvinte despre importanța Unirii înfăptuite la 1 Decembrie 1918, de la Alba-Iulia. A urmat un tedeum susținut de un sobor de preoți de la Mănăstirea Crișan, în frunte cu starețul mănăstirii, părintele Spiridon, acest moment fiind, de asemenea unul impresionant. Au fost înălțate rugăciuni pentru țara noastră, pentru poporul român și pentru cei care ne conduc. După slujba religioasă, am încins Hora Unirii pe esplanada din fața primăriei, dupa care cei prezenți au fost serviți de organizatori cu vinars, cu vin fiert, cozonac si nelipsita fasole cu ciolan și cu cârnați. Evenimentul a fost la superlativ, într-o atmosferă impresionantă. Cuvintele de satisfacție și mulțumire din partea cetățenilor, pentru această manifestație, nu au întârziat să apară.

Mulțumim tuturor celor care au participat la acest eveniment și celor care s-au implicat pentru întreaga organizare.

La mulți ani, România!
La mulți ani, români!

Centrul de Informare și Promovare Turistică Ribița la Ediția de Toamnă a Târgului de Turism al României de la Romexpo

Centrul de Informare și Promovare Turistică Ribița la Ediția de Toamnă a Târgului de Turism al României de la Romexpo

În perioada 14-17 noiembrie, a avut loc la București, cea de a 42-a ediție a Târgului de Turism al României, fiind unul dintre cele mai mari evenimente de acest gen din domeniu, oferind un bun prilej pasionaților de călătorii, să consulte ofertele puse la dispoziție de expozanți.

La invitația Agenției de Dezvoltare Economica a județului Hunedoara, Centrul de Informare și Promovare Turistică Ribița și-a prezentat obiectivele turistice din comună, prin prezența la acest eveniment de mare amploare.
Sute de persoane au fost prezente, dornice să afle cât mai multe lucruri despre locurile din județul nostru.

Totodată, județul Hunedoara a lansat aplicația Discover Hunedoara care cuprinde obiective turistice, gastronomie, locuri de cazare și adrese utile, care au scopul de a pune la dispoziția celor interesați, cât mai multe informații și oportunități pentru dorința de explorare și cunoaștere a reperelor turistice din județ.

Vă invităm sa descărcați aplicația, unde veți descoperi și alte lucruri interesante despre județul Hunedoara. În aplicatie veți regăsi obiectivele turistice din comuna Ribița.

Sute de interacțiuni cu turiștii veniți la standul nostru și tot atâtea materiale informative distribuite, gânduri încurajatoare, toate ne-au confirmat direcția bună din acești ultimi ani de activitate continuă a promovării comunității noastre.

Tot la acest târg, GAL „Țara Zarandului”, din care face parte și comuna Ribița s-a prezentat cu o ofertă de 4 zile în Țara Zarandului.

Multumim primariei Ribita si d lui primar Faur Ioan pentru sprijinul si sustinerea in deplasarile la targurile care au loc anual, pentru promovarea comunei.

A fost Omagiul lui Crișan. Ediția a XLI a

Omagiul lui Crișan. Ediția a XLI a

Primăria și Consiliul Local Ribița au organizat cea de a XLI-a ediție a prestigiosului eveniment local, „Omagiul lui Crișan”, care s-a desfășurat, ca în fiecare an, la Casa Memoriala Crișan.

Evenimentul a început cu depunerea de coroane la Bustul lui Crișan. Printre cei care au adus un omagiu Eroului nostru menționăm: Prefectul Județului Hunedoara, Kiszely Fabius Tiberiu, Președintele Consiliul Județean Hunedoara, Bobora Mircea Flaviu, vicepreședintele Consiliului Județean, Andronache Daniel, din partea Parlamentului României, Grupul Parlamentar al Partidului Social Democrat și Primăria Comunei Ribița, ca gazdă a acestui eveniment, reprezentată de către primarul Faur Ioan, a depus de asemenea, o coroană de flori.

Participanti la eveniment


Ni s-a alăturat Primăria Municipiului Brad, reprezentantă de primarul Cazacu Florin, Liderul Asociaţiei Comunelor din judeţul Hunedoara, primarul Comunei Vălişoara, Mircea Ioan Rovinar și nu în ultimul rând, Primăria Comunei Baia de Criș, reprezentată de primarul Gorcea Mihaiu Liviu. Organizații alte partidelor politice au fost prezente prin reprezentanții lor, unde au depus coroane de flori.

Participanti la eveniment


Evenimentul a continuat prin intonarea Imnului României și, ulterior prin oficierea slujbei de către un sobor de preoți. Mesajul din partea autorităților a venit prin cuvântul primarului Comunei Ribița, Faur Ioan.
Ioachim Lazăr, profesor doctor în istorie, ne-a evocat, din punct de vedere istoric, câteva cuvinte despre cel de-al treilea conducător al Răscoalei Țăranilor Români din 1784-1785, Gheorghe Crişan.În pofida vremii neprietenoase, elevii Școlii Gimnaziale „Preot Iosif Comșa Ribița”, au susținut un recital de cântece patriotice, menit să încheie cea de-a XLI ediție a acestui eveniment, important și valoros, care ne face cinste de atâția ani. 

Mulţumim celor care au răspuns, prin prezență invitației noastre și tuturor participanţilor care au fost alături de noi!

Omagiu lui Crișan – 2019

Primăria și Consiliul Local Ribița organizează:

Omagiu lui Crișan

ediția a XLI-a

Duminică (6 octombrie 2019),
începând cu ora 12:30,

va avea loc la Casa memorială Crișan,  o nouă ediție a evenimentului
„Omagiu lui Crișan”.

Programul manifestărilor va începe cu depunerea de coroane, slujbă religioasă de pomenire, evocare istorică și se va încheia cu un spectacol folcloric. 

Pliantul Ribita la 650 de ani

Primăria comunei Ribița lansează pliantul
RIBIȚA LA 650 DE ANI

PRIMARIA RIBIȚA PRIN CENTRUL DE INFORMARE TURISTICĂ A PARTICIPAT LA A 41- A EDIȚIE A TARGULUI DE TURISM DE LA ROMEXPO-BUCURESTI

Peste trei sute de expozanți au participat la Ediția de Primăvară din perioada 21 – 24 februarie 2019 a Târgului de Turism al Romaniei. Participantii la acest targ s-au prezentat atat cu oferte si pliante de promovare cat si cu produse traditionale pentru doritorii care au dorit sa deguste minunatele preparate din diferite zone ale tarii.

7 ZILE IN HUNEDOARA”, a fost tema ofertei de promovare turistică a județului Hunedoara- prin ADEH la TÂRGUL DE TURISM AL ROMÂNIEI, care a atras foarte mulți vizitatori la stand. Comuna Ribița este inclusă și ea în această ofertă, urmând a fi vizitată în prima zi din cele șapte ce vor fi petrecute in județul nostru.

Standul a fost vizitat de Ministrul Turismului, Dl. Bogdan Trif și de campionul mondial la box, Dl. Mihai Leu.

Prezența Ansamblului Folcloric Profesionist „Drăgan Muntean”, aparținând Centrului de Cultură și Artă Hunedoara, a intreținut atmosfera din standul Consiliului Județean Hunedoara.

Pliantul comunei Ribița a atras atenția vizitatorilor, noi oferindu-le detaliile necesare, atât despre ceea ce se găsește în el cât și alte detalii despre comuna noastră. Am încheiat contracte de colaborare cu Centre Naționale de Informare si Promovare Turistică din: Neptun, Predeal, Bistrița Năsăud, Maramureș, Bucovina si Buzău. Scopul acestor contracte este de a informa si redirecționa turiștii spre zona noastră.