Mănăstirea Crişan, cunoscută şi sub denumirea de Mănăstirea Vaca, este o mănăstire ortodoxă situată în satul Crişan al comunei Ribiţa, judeţul Hunedoara. Mănăstirea cu obşte de călugări, întemeiată în secolul al XVI-lea, este situată la o distanţă de aproximativ 7 km de Brad şi la 46 km de Deva, cu acces din DN76/E79 şi apoi pe DC 9 spre Ribiţa (cca 1 km), apoi dreapta spre mănăstire cca 1 km. Mănăstirea se găseşte la aproximativ 300 m pe partea stângă a drumului comunal, accesul făcându-se pe un drum modernizat ce urcă în paralel cu Pârâul Mănăstirii (sau Pârâul Poienii). La nord de mănăstire se continuă dealul împădurit.
Mănăstirea Crişan – Scurt istoric
Începutul vieţii monahale în Ţara Zarandului poate fi legat de existenţa pe lângă Biserica din Ribiţa a unui centru monahal încă din secolul al XV-lea, fapt dovedit de conţinutul pisaniei Bisericii din Ribiţa, unde este pomenită şi „o mănăstire”. Întemeierea mănăstirii de la Vaca trebuie pusa în legătură cu ofensiva Reformei, în special a calvinismului asupra bisericii ortodoxe româneşti. Acceptarea Reformei religioase de către familiile nobiliare de origine românească de la Ribiţa, Nemes Ribiczei şi Bradi, a determinat credincioşii ortodocşi din satele Ribiţa şi Vaca, rămaşi fără biserică, să-şi construiască propriul aşezământ religios. Mănăstirea Crişan a fost construită la sfârşitul secolului al XVI-lea şi începutul secolului al XVII-lea prin eforturile localnicilor, dar şi prin sprijinul material primit din partea unor domni ai Ţării Româneşti, între care Mihai Viteazul, ctitor a numeroase biserici şi mănăstiri în Transilvania, cât şi prin grija Mănăstirii Prislop, din Ţara Haţegului.
Frământările religioase din Transilvania secolului al XVIII-lea, precum şi deteriorarea mănăstirii au dus la părăsirea acesteia. Documentele menţionează o reparaţie a mănăstirii la 1759 şi o prăbuşire parţială a Sfântului Altar, în urma unei alunecări de teren. Vreme de două secole şi jumătate, nimeni nu a mai vieţuit aici, iar pământul a înghiţit vechile zidiri.
Ultima menţionare a mănăstirii, din anul 1772, o aminteşte pe aceasta doar ca obiect de patrimoniu imobiliar. Cercetările arheologice conduse de profesorul Adrian Rusu din Cluj au atestat existenţa mănăstirii pe locul în care s-a reconstruit mai târziu. Cu acest prilej s-au găsit mai multe obiecte cu valoare istorică, acestea fiind expuse la Muzeul din Cluj.
După anul 1989, ieromonahul Visarion Neag, fost călugăr la Mănăstirea Sihăstria de Neamţ, dar născut pe aceste meleaguri, a luat iniţiativa reînfiinţării mănăstirii, fapt împlinit în urma aprobării Episcopiei Aradului şi a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Înainte de începerea construcţiilor, a fost necesar să se cumpere terenul fostei mănăstiri, care, între timp, devenise proprietate particulară. Din anul 1992 a început construcţia noii mănăstiri, reluând, după o întrerupere de peste doua secole, viaţa monahală a străvechii mănăstiri.
În scurt timp a fost ridicată biserica de zid cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, altarul de vară cu hramul „Izvorul Tămăduirii”, ansamblul de chilii pentru personal şi alte anexe gospodăreşti. S-a înălţat mai întâi o clădire cu etaj din zid pentru chilii, trapeza şi bucătărie, după care s-au construit biserica, la nord-vest de această clădire, şi un altar de vară, la nord de biserică.
Mănăstirea Crişan – Arhitectură
Biserica mănăstirii Crişan este o construcţie din zid, în formă de cruce, compartimentată în altar, naos şi pronaos. Aceasta are şi un mic pridvor închis pe părţile laterale. Uşa de intrare în pronaos este din lemn de stejar, frumos sculptată. Catapeteasma este din lemn sculptat, în partea superioară având o ramă din zid. În biserică nu este evidentă delimitarea naosului de pronaos. În pronaos se află un balcon susţinut de doi stâlpi din zid.
Biserica are o turlă mare octogonală, deschisă pe naos, cu opt ferestre ale căror geamuri sunt pictate, şi o turlă pe pronaos, care, până la construirea unei clopotniţe, a servit şi pe post de clopotniţă.
Sfântul Altar este luminat de o fereastră dinspre răsărit şi de câte o fereastră pe dreapta şi pe stânga, naosul luminat de câte două ferestre la sud şi nord, iar pronaosul de câte o fereastră pe fiecare parte. Toate ferestrele au geamurile pictate cu sfinţi şi mucenici. Pardoseala bisericii este din scândură.
Acoperişul din tablă albă de aluminiu are o streaşină foarte largă, care apără partea superioară a pereţilor exteriori de vitregiile vremii. Pereţii exteriori au în partea superioară un brâu discret, deasupra căruia sunt firide ce găzduiesc chipuri de sfinţi. O firidă mare se află în partea de apus a pridvorului; în aceasta sălăşluieşte icoana pictată în frescă cu „Naşterea Maicii Domnului” – hramul.
Actuala obşte a mănăstirii cuprinde 15 vieţuitori, care, pe lângă pravila zilnică, muncesc în gospodăria anexă a mănăstirii. Desigur, între monahii de la Crişan se află şi dulgheri, sudori şi tot felul de meseriaşi, dar la mănăstire încă nu există ateliere prin care aceştia să-şi pună în practică îndeletnicirile. Lucrul la mănăstire, în scop intern, este preocuparea zilnică a vieţuitorilor de la Crişan, după slujbele religioase şi celelalte din viaţa duhovnicească a monahilor.
Pentru credincioşii din satele din jur, dar şi pentru cei din întreaga Transilvanie şi chiar din alte părţi ale ţării, Mănăstirea Crişan este un loc unic, plin de istorie şi spiritualitate. La slujbele religioase sunt prezenţi numeroşi pelerini din întreaga ţară.
La mănăstire există posibilităţi de cazare pentru 50 de persoane.
