Zile de sărbătoare în comuna Ribița

a1

Sub titlul de ”Horă la Dumbrava de Jos”, ediția a XI-a, în perioada 5-6 septembrie 2015, s-au desfășurat în comuna Ribița o serie de activități cu caracter sportiv și cultural-artistic.

Astfel, sâmbătă 5 septembrie 2015 pe terenul de fotbal din satul Ribița a avut loc a II-a ediție a activității cu titlul ”Fotbal la timpul trecut”.

Acest eveniment a reunit pe gazonul de la Ribița jucători de fotbal de la echipele Corvinul Hunedoara, Aurul brad și Recolta Ribița.

 Și-au reamintit cu drag de vremurile de altădată, dar și-au demonstrat și măiestria într-ale fotbalului, confruntându-se cu omologii lor de la echipa din Ribița, următorii fotbaliști: Rudisuli, Gavrilă, Văcaru, Filipaș, Țânțăreanu, polverea, Gomoi, Mihăilă, Micu, Gorcea, Adam și Dadu.

a2

Fost jucător la echipa de fotbal ”Aurul” Brad la care a îmbrăcat de-a lungul timpului de peste 150 de ori tricoul, Faur Ioan, primarul comunei Ribița, a jucat de această dată alături de ribițeni.

Zilele de sărbătoare de la Ribița au continuat în data de 6 septembrie cu ”Hora de la Dumbrava de Jos”. La această sărbătoare au venit pentru a petrece, a juca și a se bucura, locuitori din toate satele comunei Ribița, dar și din împrejurimi.

 Soliștii Nicoleta Voica și Bogdan Firu acompaniați de formația Banat Expres, au încântat asistența cu interpretarea unor cântece celebre din repertoriul propriu.