Lansare de carte la Ribiţa

        Aurul, acest metal strălucitor şi mult râvnit, a scris de-a lungul a peste 2 milenii istoria Depresiunii Bradului. Tot el, aurul, a adus bucurie, prosperitate, dar şi multe lacrimi şi mult sânge pentru cei care au trăit aici, pentru cei care au trudit să-l scoată la lumină.
„Extaz şi agonie în mineritul zărăndean” este o lucrare monografică complexă şi exhaustivă despre istoria mineritului aurifer din zona Bradului. A lucrat la realizarea acestei cărţi, timp de 5 ani, un colectiv de oameni inimoşi, competenţi, buni cunoscători ai activităţilor miniere din zonă. Lucrarea a apărut sub egida Fundaţiei „Auraria-Barza-Brad”, cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Brad şi a altor sponsori.
La Ribiţa au vorbit despre carte cu competenţă dar şi emoţii, primarul comunei Ribiţa, Ioan Faur, doamna Bianca Leucian, dl. Stoica Nicolae, dl Grigorie Verdeş, dl. Nicolae Pantea şi părintele protopop Diniş Ioan, în faţa unei asistenţe numeroase formată din foştii mineri din satele comunei Ribiţa.

Aceştia şi-au amintit cu nostalgie despre vremurile de altădată, iar la final au schimbat impresii şi s-au bucurat de revederea pricinuită de acest eveniment.

Simpozion la Mediaș

Biblioteca Comunală Ribița prin bibliotecarul Dușan Monica și Centrul Local de Informare Turistică Ribița, prin ghidul Rus Dorina, au participat în perioada 4-6 septembrie 2015, la Simpozionul ”Voluntariatul-schimb de experiență. Punct și de la capăt… cu Voluntarii în Bibliotecă!” desfășurat la Biblioteca Municipală ”Șt. L. Roth” Mediaș.

La Simpozion au fost prezenți bibliotecari și voluntari din următoarele biblioteci: Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj, Biblioteca Municipală Medgidia, Biblioteca Pontus Euxinus Năvodari, Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila, Biblioteca Județeană Mureș, Biblioteca Publică Locală Pietrari, Biblioteca Municipală ”Stroe S. Belloescu” Bîrlad, precum și reprezentanți aiDirecției Municipale pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, ai ANBPR și ai PROVOBIS.

a4

În cadrul Simpozionului au fost prezentate următoarele expoziții: ”Litere și meșteșuguri din comuna Ribița”, ”Carte rară despre Primul Război Mondial”, din colecția personală a istoricului bănățean Liviu Groza, ”Experimente”-pictură pe apă, precum și expoziția de tablouri de ceramică pictată sub titlul de ”armonie și culoare” realizate de voluntarii din Medgidia.

     Fiecare bibliotecă și-a prezentat activitățile desfășurate în cursul unui an cu Voluntarii, precum și noile inițiative și experiențe dobândite alături de aceștia.

    Așa cum anunța și titlul simpozionului, activitățile nu se încheie aici. Am pus punct, pentru a o lua de la capăt cu noi actvități și inițiative în bibliotecă și în comunitățile din care facem parte.

Zile de sărbătoare în comuna Ribița

a1

Sub titlul de ”Horă la Dumbrava de Jos”, ediția a XI-a, în perioada 5-6 septembrie 2015, s-au desfășurat în comuna Ribița o serie de activități cu caracter sportiv și cultural-artistic.

Astfel, sâmbătă 5 septembrie 2015 pe terenul de fotbal din satul Ribița a avut loc a II-a ediție a activității cu titlul ”Fotbal la timpul trecut”.

Acest eveniment a reunit pe gazonul de la Ribița jucători de fotbal de la echipele Corvinul Hunedoara, Aurul brad și Recolta Ribița.

 Și-au reamintit cu drag de vremurile de altădată, dar și-au demonstrat și măiestria într-ale fotbalului, confruntându-se cu omologii lor de la echipa din Ribița, următorii fotbaliști: Rudisuli, Gavrilă, Văcaru, Filipaș, Țânțăreanu, polverea, Gomoi, Mihăilă, Micu, Gorcea, Adam și Dadu.

a2

Fost jucător la echipa de fotbal ”Aurul” Brad la care a îmbrăcat de-a lungul timpului de peste 150 de ori tricoul, Faur Ioan, primarul comunei Ribița, a jucat de această dată alături de ribițeni.

Zilele de sărbătoare de la Ribița au continuat în data de 6 septembrie cu ”Hora de la Dumbrava de Jos”. La această sărbătoare au venit pentru a petrece, a juca și a se bucura, locuitori din toate satele comunei Ribița, dar și din împrejurimi.

 Soliștii Nicoleta Voica și Bogdan Firu acompaniați de formația Banat Expres, au încântat asistența cu interpretarea unor cântece celebre din repertoriul propriu.

Omagiu lui Crişan

În zilele de 10 și 11 octombrie 2015, în satul Crișan din comuna Ribița s-au desfășurat o serie de manifestări cultural-artistice menite să aducă în atenția opiniei publice eroii neamului nostru, jertfa lor, dar mai ales a aceluia care s-a născut în satul Crișan și a fost unul dintre cei trei conducători ai Răscoalei de la 1784.

DSC01148 DSC01152 DSC01157

Sub titlul ”Omagiu lui Crișan”, s-au desfășurat următoarele activități:

Sâmbătă, 10 octombrie 2015, la Căminul Cultural Crișan a avut loc un simpozion cu titlul ”Eroul nostru, Crișan”, simpozion organizat de Asociația ”Gheorghe Crișan” în colaborare cu Primăria Comunei Ribița. Au vorbit despre eroul Crișan, Magdalina Nistor, președintele asociației, Stoica Nicolae și alți paticipanți la simpozion. A fost organizată de asemenea, o expoziție de carte având ca temă Răscoala de la 1784.

De la orele 16, la terenul de fotbal de la Crișan s-au desfășurat întreceri sportive.

Duminică, 11 octombrie 2015, manifestarea de la Casa Memorială Crișan a început cu depunerea de coroane la bustul eroului Crișan, urmată de o slujbă religioasă de pomenire.

DSC01266

  • Prof. dr. Ioachim Lazăr a descris apoi celor prezenți, întreaga desfășurare a Răscoalei de la 1784 și rolul important pe care Crișan l-a avut în declanșarea ei, precum și în strategia de luptă adoptată de grupurile de iobagi răsculați.
  • Domnul primar al comunei Ribița, Faur Ioan, a premiat două familii din satul Crișan, care în acest an împlinesc 50 de ani de căsătorie. De asemenea, a înmânat diplome de excelență membrilor Consilului Local Ribița, mulțumindu-le pentru întreaga activitate și pentru sprijinul acordat de-a lungul mandatelor sale.
  • Elevii Școlii Primare ”Vlaicu Bârna” din Crișan și ai Școlii Gimnaziale Pr. Iosif Comșa” din Ribița au prezentat un reușit program artistic cu temă național-patriotică. Versurile recitate de copii și cântecele lor patriotice au încântat asistența.

DSC01362

Manifestarea s-a încheiat în curtea Căminului Cultural Crișan, unde Ansamblul Artistic Profesionist ”Crișana”, condus de directorul Leontin Ciucur, a prezentat un spectacol folcloric de excepție în fața unui public entuziast.

Crucea lui Hristos mereu prezentă în viaţa Comunităţii

Troiţele… aceste exponate ale artei ţărăneşti, vechi mostre de spiritualitate românească le întâlnim azi atât la sat cât şi la oraş.

Potrivit credinţei creştin-ortodoxe, troiţele se construiesc la intersecţiile drumurilor pentru binecuvântare. Crucea are un rol important în viaţa credincioşilor pentru binecuvântarea şi sfinţirea omului atât în viaţa aceasta pământească cât şi dincolo de ea.
Sfinţirea unei troiţe este un moment important în viaţa comunităţii. De obicei, sfinţirile se oficiază la ora prânzului, sâmbăta, duminica sau într-o zi de sărbătoare, de preotul satului sau de un sobor de preoţi.

  • În data de 27 octombrie, într-o zi frumoasă de toamnă, în sfânta zi de sărbătoare, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ne-am adunat într-un număr restrâns pentru sfinţirea troiţei împreună cu un sobor de preoţi de la Mănăstirea Crişan cât şi din satele învecinate Ribiţa, Crişan şi Ţebea.
Troita_1 Troita_2 Troita_3

 

Troiţa este amplasată pe drumul naţional 76 la intersecţia cu drumul judeţean 760 care face legătura cu Comuna Ribiţa.

Troita_4

 

Troiţa Sfântă a fost ridicată spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul sufletesc al credincioşilor zărăndeni cu sprijin primit din partea Atelierelor Centrale Crişcior, Drumurilor Naţionale, Primăria Comunei Ribiţa, Ionel Şandru şi Gheorghe Morar şi s-a sfinţit de către preoţii Mănăstirii Crişan în timpul Arhipăstoririi P.S. Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei în anul Mântuiri Domnului 2015.